iunie 06, 2010

Dunarea a depasit cota de inundatie in zona portului Zimnicea

Posted on 18:02 by buruista



Apele Dunării au crescut duminică pe sectorul din judeţul Teleorman, fiind depăşită cota de inundaţie şi în zona portului Zimnicea, după ce, cu 24 de ore în urmă, la Turnu Măgurele nivelul fluviului trecuse de acelaşi prag hidrologic.

Potrivit reprezentanţilor dispeceratului Sistemului de Gospodărire a Apelor Teleorman, la Zimnicea nivelul apelor fluviului, care curge cu un debit de 11.500 metri cubi pe secundă, a ajuns la 620 de centimetri, având zece centimetri peste cota de inundaţie.

La Turnu Măgurele, Dunărea a înregistrat 588 de centimetri, faţă de 550 de centimetri cota de inundaţie, în condiţiile unui debit de 11.800 metri cubi pe secundă.

Conform sursei citate, nu sunt probleme deosebite privind starea obiectivelor hidrotehnice supravegheate permanent, aşezările teleormănene riverane Dunării fiind protejate de diguri.

În incintele indiguite din administrarea SGA şi ANIF Teleorman se aplică măsurile prevăzute în faza întâi a planului judeţean de apărare împotriva inundaţiilor, sectorul Dunării din judeţul Teleorman fiind sub incidenţa codului portocaliu de avertizare.

No Response to "Dunarea a depasit cota de inundatie in zona portului Zimnicea"

Leave A Reply

Related Posts with Thumbnails

Persoane interesate

  curs valutar oferit de: curs valutar

BlogCatalog

News & Media Blogs - BlogCatalog Blog Directory