Eliberarea lui Nuţu Cămătaru, aşteptat să iasă, miercuri, de la Jilava, reprezintă un nou eşec pentru sistemul judiciar, incapabil să ţină după gratii un om care în şase ani de detenţie a fost protagonistul multor incidente şi care este condamnat la alţi 13 ani de închisoare pentru crimă organizată.
Cert este că Nuţu Cămătaru a adunat în dreptul numelui său o colecţie de fapte care stârnesc, implacabil, teamă. Pentru unele a fost cercetat, pentru unele judecat, pentru unele condamnat definitiv, pentru altele nu. Şi cert este că Nuţu Cămătaru, şef de clan de interlopi violenţi ale căror fapte au fost, până la un punct, probate, va ieşi din închisoare. Şi va ajunge în libertate, unde, plecând de la nimic, a devenit dintr-un puşti de cartier abia alfabetizat proprietar de domeniu populat de animale exotice, şofer de maşini scumpe sau mare admirator de cai. Pasiuni de lux pentru un om care niciodată nu a dat explicaţii despre modul în care a ajuns să aibă ce are.
Nuţu Cămătaru a intrat pentru prima oară în puşcărie în anii '90, pentru o tâlhărie, însă a ieşit la scurt timp, fiind cercetat în libertate. A fost arestat în 29 septembrie 1994, alături de alte trei persoane. Cazul a fost trimis în judecată un an mai târziu, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria sectorului 2, în 12 octombrie 1995. Abia în 7 februarie 2003, după ce a avut norocul ca dosarul să-i fie pur şi simplu pierdut şi să fie nevoie de patru ani pentru a-l reconstitui, Nuţu Cămătaru a fost condamnat la şase ani de închisoare. A atacat cu apel decizia instanţei, însă Tribunalul Bucureşti i-a respins acţiunea. În 29 iulie 2004, la finalul recursului, decizia a rămas definitivă, Nuţu Cămătaru fiind condamnat.
În aceşti zece ani s-a produs ascensiunea lui Nuţu Cămătaru. În aceşti ani a ajuns temut în tot Bucureştiul, a ajuns că aibă controlul asupra prostituţiei în multe zone din Capitală, a ajuns să aibă oameni care se ocupă de trafic de droguri, de trafic de persoane, a ajuns să dea împrumuturi marilor afacerişti ai tranziţiei româneşti şi să învârtă sute de mii de dolari.
La finalul acestor aproape zece ani, Nuţu Cămătaru, devenit client de lux pe litoralul românesc şi deja jucător în "liga mare" a suspecţilor din Romania, căci era monitorizat de un an de zile în baza unui mandat emis pe chestiuni de siguranţă naţională, este brusc deranjat din concediu de mascaţi şi arestat într-un alt dosar penal decât cel cu tâlhăria din '94. Deşi pare că nu contează, numărul acelui dosar penal e important pentru că spune multe despre mersul justiţiei româneşti: dosarul 147/P/2004. Aşa ajunge Nuţu Cămătaru în arest în 23 iulie, deşi decizia de condamnare pentru tâlhăria din anii '90 a devenit definitivă şase zile mai târziu.
Acest dosar, 147/P/2004, este tabloul perfect menit să ilustreze ce anume l-a ţinut ocupat pe Nuţu Cămătaru în anii tulburi de după '90.
Rechizitoriul procurorilor în acest dosar, precum şi interceptările telefonice care au ajuns în presă, par un film de groază plin de scene de o violenţă greu de imaginat. Cu femei luate de pe stradă şi forţate să se prostitueze în promiscuitatea mahalalelor de la periferiile metropolelor europene, cu puştoaice transformate cu forţa în dependente de droguri pentru a fi controlate mai uşor, cu bătăi cu bâte, răngi şi cuţite.
Din acest dosar au fost disjunse alte cel puţin zece dosare, toate vizându-l fie pe Nuţu Cămătaru, fie pe fratele său Sile, fie pe rudele acestora sau pe cei care s-au aciuat pe lângă cei doi deveniţi jupâni ai Bucureştiului. Dosare în care apar nume de politicieni, de şefi de poliţie, de avocaţi şi de tot felul de alte VIP-uri.
Într-unul dintre ele, Nuţu Cămătaru a fost condamnat la nouă ani de închisoare, însă pedeapsa i-a fost mult redusă în faza de apel a procesului, unde instanţa a decis ca el să facă doar doi ani şi câteva luni de puşcărie. Deja în închisoare în urma condamnării la şase ani pentru fapta din 1994, pedepsele i-au fost contopite, astfel că Nuţu Cămătaru a ajuns să aibă de executat doar şase ani de puşcărie. Mai puţin norocos, Sile Cămătaru are un traseu mai complicat decât al fratelui şi mentorului său. Ia 15 ani de închisoare în loc de doi şi ceva şi pierde orice şansă de eliberare.
În toţi anii de temniţă, Nuţu Cămătaru nu s-a oprit. A fost prins vorbind la telefonul mobil, a încercat să scape de pedeapsă înainte de termen în baza a tot felul de motive, care mai de care mai discutabile. Ba că a câştigat concursuri de şah şi rummy, ba că scrie în revista penitenciarului, deşi este semi-analfabet, ba că face planton în celulă. De multe ori, din discuţiile sale la telefon, procurorii au ajuns să facă alte dosare, pentru alţi interlopi, din alte oraşe ale ţării, completând un peisaj infracţional suprapus aproape în întregime României: clanul Ştoacă, şefii galeriei Steaua, clanul Hassan de la Bacău, interlopii din Craiova.
Nicio tentativă de ieşire înainte de termen nu i-a reuşit lui Nuţu Cămătaru. Judecătorii îşi motivau respingerile fie arătând că omul nu s-a îndreptat deloc, fie că există pericolul ca procesele încă pe rol în care el este judecat şi în care riscă pedepse mari pentru fapte grele să fie muşamalizate, prin intimidarea martorilor, a reclamanţilor sau a oricui ar fi de folos anchetatorilor pentru a-l înfunda.
În 2009, Nuţu primeşte o nouă lovitură: este condamnat la 13 ani, în primă instanţă, în celebrul dosar 147/P/2004, dosar devenit cunoscut drept cel "de crimă organizată" al fraţilor Cămătaru şi conţinând fapte similare: proxenetism, şantaj, fapte cu violenţă.
Procurorii sunt optimişti, probele sunt greu de contrazis, din ce în ce mai multe victime vorbesc, iar clanul Cămătaru pare distrus. După un an însă, din care mai bine de jumătate a fost blocat aşteptând motivarea primei instanţe, dosarul este abia la începutul fazei de apel a procesului, după mai multe "evidente" abuzuri de drept din partea celor judecaţi.
Miza - de altfel nu greu de intuit, având în vederele ameninţările cu "două cuţite în spate" sau "luat beregata chiar în tribunal" ale lui Nuţu către cei care au acceptat să vorbească - era ca acesta să fie eliberat din închisoare înainte de o nouă condamnare definitivă, ce ar fi echivalat cu moartea mitului său. Şi, evident, aranjarea oricărui dosar care l-ar fi putut aduce din nou în puşcărie, lucru mult mai uşor de făcut din libertate decât "dinăuntru".
Însă, în ciuda zecilor de dosare în care a fost anchetat, în ciuda faptelor de speriat pentru care a fost judecat şi chiar condamnat, Nuţu Cămătaru iese, miercuri dimineaţă, din închisoare.
Eşecul statului rezidă în însuşi faptul că nu a fost capabil să urmărească şi să servească interesul public. Căci judecând după informaţiile din presa ultimilor ani, interesul public ar fi trebuit să-i determine pe cei chemaţi să apere siguranţa socială să găsească temeiurile legale prin care să-l împiedice pe Nuţu Cămătaru să iasă de după gratii înainte de a plăti pentru tot ce a făcut.
Imaginaţia ne poate duce cu gândul la o ieşire triumfală din puşcărie, poate chiar cu calul de jumătate de milion de dolari pe care-l are şi pe care-l descria, mândru, într-o audiere la Senat, ca fiind cel mai valoros din România. Şi, poate, după un mare chef, Nuţu Cămătaru ar putea să încerce să se răzbune pe cei care i-au luat şase ani de viaţă de lux sau măcar să se ocupe de dosarul aflat încă în instanţă, pentru a nu ajunge din nou închis.
(Material realizat de Departamentul social, social@mediafax.ro)
Postări
